Marea Britanie, avertizată de Comisia Europeană pentru încălcarea drepturilor românilor. Reding: Am inițiat procedura de infringement

Marea Britanie, avertizată de Comisia Europeană pentru încălcarea drepturilor românilor. Reding: Am inițiat procedura de infringement
Publicat: 30/01/2013, 13:23
Actualizat: 04/09/2019, 20:25

Comisarul european Viviane Reding a adresat o scrisoare autorităților române în care afirmă că CE inițiază proceduri de infringement împotriva Marii Britanii pentru nerespectarea în totalitate a regulilor UE privind libertatea de circulație.

În scrisoarea datată ianuarie 2013 se arată, conform unor surse, că împotriva Marii Britanii sunt inițiate proceduri de infringement în vederea asigurării transpunerii integrale și corecte a regulilor UE privind libera circulație.

„Una dintre problemele ridicate în aceste proceduri a fost că Marea Britanie nu eliberează muncitorilor din România și Bulgaria, în primul an în care aceștia muncesc în această țară, aceleași documente ca în cazul muncitorilor din alte state membre”, se arată în scrisoare.

Recunoscând că legile UE permit Marii Britanii să mențină temporar un sistem de permise de muncă pentru lucrătorii din România și Bulgaria, Comisia a conchis că cei care au permis de muncă au același drept de ședere ca și ceilalți muncitori din UE și trebuie să le fie emise documentele corespunzătoare de rezidență, se mai arată în scrisoarea lui Reding.

Marea Britanie a recunoscut că muncitorilor din România și Bulgaria trebuie să le fie emise documentele corespunzătoare de rezidență potrivit directivelor UE, iar Comisia a cerut detalii de la autoritățile britanice privind timpul de așteptare pentru obținerea acestor documente, inclusiv în lumina probelor furnizate de cetățeni europeni care se plâng de întârzieri.

În scrisoare se precizează că răspunsul autorităților din Marea Britanie este așteptat.

Presa britanică a relatat că euroscepticii din Partidul Conservator britanic îl presează pe David Cameron, premierul Angliei, să mențină restricțiile impuse cetățenilor români și bulgari și în anul 2014.

De asemenea, presa britanică a relatat, recent, că Guvernul de la Londra ia în considerare, între alte opțiuni, lansarea unei campanii publicitare negative în România și Bulgaria, în încercarea de a a-i convinge pe potențialii imigranți să nu vină în Marea Britanie după anularea restricțiilor, în 2014.

Downing Street a anunțat că Guvernul este hotărât să împiedice un potențial impact al imigranților asupra pieței muncii, dar a subliniat că Marea Britanie va acționa în cadrul dreptului la liberă circulație în UE.

„WHY DON’T YOU COME OVER?” Răspunsul Gândul la campania britanică „NU VENIȚI ÎN ANGLIA!”

Cotidianul britanic The Guardian și-a invitat cititorii să pună în practică ideea guvernului Marii Britanii de a lansa o campanie prin care să le taie cheful românilor de a veni să muncească și să locuiască în Regat. Gândul le adresează o provocare cititorilor săi: dacă aveți idei, postere, sloganuri, vă invităm să le postați pe pagina de Facebook a ziarului Gândul. În fiecare zi, noi vă prezentăm în schimb câte o propunere de-a noastră.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...